Oraşul Dej este situat la confluenţa Someşului Mic cu Someşul Mare. Originea lui vine din timpuri străvechi. Poziţia geografică i-a hărăzit să fie un centru important prin resursele de sare, care au fost exploatate încă dinaintea epocii romane.

Cu toate că în momentul de faţă oraşul este aproape în întregime românesc şi ortodox, totuşi în oraş abia la sfârşitul secolului XVII-lea se stabilesc românii, datorită faptului că existau dispoziţii din partea conducerii oraşului de îngrădire a stabilirii altor categorii sociale decât cele cu titluri nobiliare, aceasta pentru că în anul 1668 oraşul avea rang de oraş nobiliar. In ciuda acestor măsuri strâmbe, numărul românilor creştea, aceştia fiind de multe ori protejaţi de către înşişi aceşti nobili pentru hărnicia lor.

Incepând cu anul 1743 numărul românilor din oraş crescuse foarte mult. Iosif al II-lea, împăratul Austriei, precum şi guvernatorul Ardealului se amestecau în afacerile interioare ale oraşului, în scopul creării unei administraţii cât mai perfecte, astfel că diriguitorii oraşului sunt nevoiţi să doneze pentru românii din oraş un loc de cimitir pe „Dealul Cocoşilor”. Nu aveau nici biserici, nici preot. Erau nevoiţi să meargă pentru nevoile sufleteşti la preoţii de la bisericile din jur.

Primul pas pentru zidirea unei biserici pentru români s-a făcut la anul 1793, când contele Henter Anton, dăruieşte o bucată de pământ lângă Valea Salcă, drept loc de biserică. Pentru acest lucru este însă tras la răspundere de către magistratul oraşului, care îl somează şi pe protopopul Câţcăului să nu cuteze să încerce construirea bisericii deoarece o va dărâma. Totuşi românii nu încetează demersurile până când în cele din urmă, cu sprijinul contelui Szigismund Korniş din Mănăstirea, li se face dreptate, dându-li-se permisiunea de a zidi biserica. Biserica a fost zidită în anul 1799 pe malul Văii Salcă. Era din lemn de stejar, cu turnul tot din lemn acoperit cu şindrilă. Alături de ea s-a construit şi o căsuţă parohială. Această biserică a servit aproape un veac ca loc de închinare, de înfrăţire şi mângâiere a românilor, printre care erau şi cărturari în acele vremuri de restrişte.

Cu durere s-au despărţit credincioşii români de această bisericuţă în anul 1896, când a fost vândută şi transportată în satul Cătălina, în apropiere de Dej, pentru ca mai departe să deservească aceluiaşi scop.

In urma evenimentelor anilor 1848-1849, în împrejurări favorabile, s-a deschis, sub patronajul bisericii şi o şcoală în anul 1852, şcoală care a dat mulţi funcţionari şi meseriaşi. Biserica actuală s-a început în anul 1883, prin daniile oamenilor săraci şi s-a „zidit mai mult cu vizitiii şi servitoarele din Dej”. Lucrările s-au încheiat în anul 1896, când a început să se slujească în ea. In anul 1897 i-au fost procurate şi instalate trei clopote în greutate de 500, 280 şi respectiv 120 kg, fabricate la Şopron. Aveau un sunet melodios, auzindu-se de la mari depărtări, însă în anul 1917 au fost confiscate de către armata austro-ungară.

Iconostasul a fost executat de către firma Retoy şi Bendec din oraşul Budapesta.

Sfinţirea bisericii a avut loc în ziua de 12 iulie 1903.

După terminarea primului război mondial s-au procurat alte clopote în aceeaşi greutate şi a fost dotată cu mobilier şi diferite obiecte de cult. Acoperişul a fost înlocuit în anul 1968.

In spatele bisericii s-a ridicat o clădire în anul 1886, care a deservit până în anul 1918 drept şcoală confesională românească, când a fost desfiinţată ca urmare a înfiinţării şcolii primare de stat. Astăzi este folosită ca locuinţă şi sală de şedinţe.

Din anul 1989 acestei biserici i s-au făcut reparaţii capitale de extindere, consolidare, schimbarea tencuielilor, pictare şi anexe, lucrări ce s-au încheiat în toamna anului 1996, când coincidea în mod fericit şi centenarul de la zidirea ei.

Preoţii care au slujit de la zidirea actualei biserici au fost următorii: Pop Gavril, 1798-1825; Pop Petru, 1825-1845; Colceriu Ioan, 1846-1873; Negruţiu F. Nicolae, 1873-1875; Wele Ioan, 1875-1910; Boroşi Ilariu, 1910-1919; Santa Ioan, 1919-1920; Marga Iacob, 1920-1943; Mânzat George, 1943-1950; Cătălin Ioan, 1950-1975; pe postul de preot II, din 1958, Toderean Gavril, până în 1991, Deac Ioan, 1975-1992; Man Alexandru, 1975-1995; Câmpean Ioan, 1992-1995; Bolbos Ioan din 1991; Sabadâş Emil din 1995. Preoţii Bolbos Ioan şl Sabadâş Emil funcţionează şi în prezent.

La 100 de ani de la ţermjnarea zidirii acestei biserici, acest locaş de rugăciune a fost târnosit la data de 27 octombrie 1996, de căre înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu V. Anania, arhiepiscopul âîMepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, înconjurat de un mare sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa unei numeroase asistenţe.