Marţi, 12 mai 1970: Plouă; ploaie câinească şi anonimă, fară pecetea catastrofei în perdelele dese şi reci. N-a zărit nimeni şuvoaiele perfide şi încăpăţânate; oamenii se obişnuiseră cu umezeala şi o suportau docili. Venise însă ora fatidică, ora când începea dezastrul, „ceasul rău” al nemilosului flagel: al treisprezecelea din zi.
Până la ora 15, Salca şi Someşul au glăsuit batjocoritor o limbă veninoasă, murdară de mâl şi viituri greţoase. Cine ar mai putea reconstitui clipa cînd a apărut comandamentul special? Cine şi-ar mai putea aminti chipurile tuturor acelora care s-au strâns gravi şi încă nepricepuţi în jurul comandamentului? Tineri, vârstnici, muncitori, membri ai gărzilor patriotice, miliţieni, pompieri, ostaşi ai forţelor armate…
Sunt evacuaţi primii cetăţeni. Se identifică primele cadavre.
Se salvează bunuri inestimabile şi mărunţişuri de fiecare zi, investite cu truda generaţiilor. Nimeni nu se vaietă, nimeni nu blestemă; oamenii sunt doar stupefiaţi şi încrâncenaţi în neputinţă. O asemenea ofensivă n-au mai avut de înfruntat. Împietrirea mâniei metamorfozează chipurile.
Miercuri, 13 mai 1970: Bătăliile necinstite sunt întotdeauna şi viclene. Acumulând mocnit ape, cloacă după cloacă, mătcile le-au slobozit spre aşezările paşnice… Apele ating o cotă uluitoare, nemaiîntâlnită în veacurile de istorie scrisă: 8,27 metri.
Zvonurile sinistrului dinspre Năsăud, apăruseră la ora 9. La 10 s-a dat alarma. La 12, practic, nu se mai putea face nimic împotriva puhoaielor sălbăticite; doar să li se smulgă din gheare vieţile primejduite şi bunurile. Apar elicoptere, ambarcaţii, tehnică de luptă. Se aud chemări de ajutor, plânsete ale copiilor şi mamelor…
Începe o noapte telurică, o noapte de smoală şi mâl, cu cerul prelingându-se peste noroaie, nemilos şi rece.
Joi, 14 mai 1970: Primele constatări sunt alarmante. În cele şapte guri de balaur ale sinistrului au intrat spitalul, Liceul “Andrei Mureşanu”, Fabrica de produse refractare, Complexul CFR, Fabrica de Conserve “11 Iunie”, Fabrica de mobilă. Reţeaua hrănitoare de energie – electrică, apă potabilă, gaze, comunicaţii – fără de care este de neconceput pulsul urban, a rămas inertă. S-au întrerupt căile de comunicaţii pe liniile CFR spre Beclean, Baia Mare şi Cluj şi pe şoselele naţionale care duc la Bistriţa şi Baia Mare. Cartierul din stânga Someşului parcă ieşise dintr-un cataclism demenţial. O parte din populaţie învăţase cu durere sensurile disperate ale cuvântului nimic: n-au mai salvat nimic, nu mai aveau nimic…
In cîteva ore faptele oamenilor au intrat în legenda deluviului. Cică Adrian Ciurea, Traian Bal şi Gavril Costin au salvat de la înec peste 250 de dejeni; căpitanul Constantin Negrea a stat 36 de ore în post. Ostaşi şi ofiţeri şi-au pus în primejdie vieţile…
Oraşul e trist. Plouă. Cerul e duşmănos. Plouă. Plouă.
Sîmbătă, 16 mai 1970: Curg averse peste Tîrgul Mureş. Elicopterul decolează prin pînzele ploii îndreptîndu-se spre Valea Someşului. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, însoţit de alţi conducători de partid şi de stat, soseşte la Dej. O scurtă consfătuire de lucru, un bilanţ estimativ al pierderilor şi consecinţelor. Secretarul general al partidului apreciază bărbăţia, disciplina, abnegaţia şi tenacitatea dejenilor în faţa puhoaielor…
Elicopterul decolează spre Satu Mare.
Citeste mai departe…